„Luna asta nu primești bani. Dacă nu-ți convine, pleacă!” mi-a spus proprietarul pensiunii, aruncând un plic gol în curte, după ce muncisem timp de douăzeci și șase de zile.

Povești de familie

Luna aceasta nu primești niciun salariu!” – mi-a spus proprietara pensiunii. Nu știa că soțul ei avea să afle tot adevărul

– Doamna Corina, dar am muncit o lună întreagă. Cum este posibil să nu primesc niciun ban?

Stăteam lângă intrarea din spate a pensiunii, ținând în mână un plic gol. Pentru câteva clipe am sperat că poate banii fuseseră uitați undeva. Am verificat încă o dată interiorul plicului, dar era limpede: nu exista nici măcar un leu.

Corina m-a privit disprețuitor și și-a încrucișat brațele la piept.

– Luna aceasta nu primești salariul! Dacă nu-ți convine, poți să pleci!

Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi. Nu voiam însă să-i ofer satisfacția de a mă vedea plângând, așa că mi-am întors repede privirea și mi-am șters obrajii.

Mă numesc Maria Dobre, am 54 de ani și lucrez de patru ani la o pensiune mică, aflată în apropiere de Bran. Sunt văduvă și locuiesc într-un sat de lângă Zărnești. Fiica mea este căsătorită și locuiește în Brașov, dar nu vreau să-i cer bani. Are propria familie, propriile cheltuieli și destule responsabilități.

De aceea, muncesc cât pot de mult pentru a mă întreține singură.

În fiecare zi fac curățenie în camere, schimb lenjeria de pat, spăl holurile, pregătesc băile pentru următorii oaspeți și mă asigur că totul este în ordine. Uneori termin programul foarte târziu, mai ales în weekenduri, când pensiunea este plină de turiști.

Salariul meu lunar era de 3200 de lei net. Nu era o sumă extraordinară, dar îmi ajungea pentru o viață modestă, dacă îmi administram cu grijă banii.

Problemele au început cu câteva luni în urmă.

În aprilie, Corina mi-a dat doar 2000 de lei. Mi-a explicat că pensiunea trecea printr-o perioadă mai dificilă și că îmi va achita diferența imediat ce situația financiară se va îmbunătăți.

Am acceptat, pentru că nu voiam să provoc un conflict.

În mai, am primit doar 1800 de lei. De data aceasta, Corina mi-a spus că proprietarii aveau cheltuieli suplimentare pentru întreținerea clădirii.

Nu înțelegeam însă unde dispăreau banii. Aproape în fiecare weekend toate camerele erau ocupate, iar turiștii veneau în număr mare chiar și în timpul săptămânii.

Cu timpul, am descoperit că nu eram singura angajată aflată în această situație.

Vasile, care se ocupa de grădină, de micile reparații și de întreținerea curții, primise cu aproximativ 1500 de lei mai puțin decât trebuia. Daniela, angajata de la recepție, mi-a spus ceva și mai îngrijorător.

Pe documentele ei salariale apărea întreaga sumă pe care trebuia să o primească, deși în cont îi intrase doar o parte din bani.

Am început să bănuim că cineva modifica intenționat evidențele salariale.

Corina era cea care se ocupa de statele de plată, de documentele angajaților și de toate calculele privind salariile.

Soțul ei, Ștefan, era proprietarul pensiunii. Avea 58 de ani și muncea foarte mult. Pleca deseori să cumpere produse pentru pensiune sau să verifice lucrările de renovare de la celelalte proprietăți ale sale.

Spre deosebire de soția lui, ne trata întotdeauna cu respect. Ne întreba dacă avem nevoie de ceva, ne mulțumea pentru munca depusă și încerca să ne ajute atunci când apăreau probleme.

Corina avea însă un comportament complet diferit.

Ori de câte ori Ștefan nu era prin preajmă, vorbea cu noi de parcă am fi fost niște servitoare fără niciun drept. Ridica vocea, ne critica și ne amintea mereu cât de norocoase ar trebui să fim că avem un loc de muncă.

– Vă plătesc mult mai mult decât meritați! – repeta ea ori de câte ori avea ocazia.

În dimineața în care mi-a aruncat plicul gol, am hotărât pentru prima dată să nu mai tac.

– Atunci aș vrea să vorbesc cu domnul Ștefan.

Expresia feței ei s-a schimbat imediat.

– Nici să nu te gândești! Soțul meu are lucruri mult mai importante de făcut decât să-ți asculte ție nemulțumirile!

– Dar el este proprietarul pensiunii.

– Iar eu sunt soția lui! Aici, ceea ce spun eu este lege!

A făcut un pas spre mine și mi-a arătat poarta cu degetul.

– Dacă mai aduci o singură dată vorba despre salariu, mâine nu mai trebuie să vii la serviciu!

Nu i-am răspuns. Am plecat spre camera în care păstram lenjeria de pat, prosoapele și produsele de curățenie. Abia după ce am ajuns acolo mi-am permis să plâng.

Câteva minute mai târziu, Daniela a intrat în încăpere.

– Iar nu ți-a dat toți banii? – m-a întrebat în șoaptă.

Am clătinat din cap.

– De data aceasta nu mi-a dat absolut nimic.

Daniela a oftat și s-a așezat lângă mine.

– Maria, trebuie să facem ceva. Nu putem continua să acceptăm să fim tratate în felul acesta.

Apoi mi-a spus un lucru care m-a făcut să mă neliniștesc și mai tare.

Potrivit documentelor întocmite de Corina, eu îmi primisem salariul integral. Mai mult decât atât, apărea că o parte din bani îmi fusese înmânată în numerar.

– Dar eu nu am semnat niciun document! – am exclamat.

– Tocmai asta este problema. În acte apare că am primit toți banii, deși în realitate nu s-a întâmplat așa ceva.

Am privit-o speriată.

– Și dacă ne concediază? Nu mai sunt tânără. Nu îmi va fi ușor să găsesc alt loc de muncă.

Daniela a rămas câteva clipe tăcută, apoi mi-a răspuns:

– Dar dacă peste câteva luni vom descoperi că nu mai putem recupera niciun leu pentru că cineva a folosit documente false și a înregistrat plăți pe care nu le-am primit niciodată?

Cuvintele ei mi-au rămas în minte toată ziua.

Seara, când am ajuns acasă, am scos din sertar toate documentele legate de locul meu de muncă. Am găsit contractul, confirmările transferurilor bancare și câteva mesaje de la Corina în care îmi promitea că îmi va achita salariile restante.

Am hotărât să păstrez absolut totul.

A doua zi, Daniela a adus copii ale documentelor sale, iar Vasile a acceptat să ne povestească exact cât îi lipsea din salariu. Am început să notăm cu atenție sumele pe care fiecare dintre noi trebuia să le primească și banii care ne fuseseră plătiți în realitate.

Nu știam încă ce aveam să facem cu toate aceste dovezi.

Nici nu ne imaginam că adevărul urma să ajungă în curând la Ștefan. Iar când soțul Corinei avea să vadă documentele și să afle ce se întâmpla în lipsa lui, reacția sa avea să ne surprindă pe toți.

Dar persoana care urma să fie cel mai șocată era chiar Corina.

În acea după-amiază, Ștefan s-a întors acasă mult mai devreme decât de obicei. Nu mă așteptam să-l văd la acea oră. Tocmai terminam de spălat scările din spatele pensiunii. Aveam ochii roșii, iar pe obraji îmi curgeau lacrimi pe care nu apucasem încă să le șterg.

– Maria, de ce plângi? – m-a întrebat el, oprindu-se la câțiva pași de mine.

Mi-am întors repede privirea.

– Nu plâng, domnule Ștefan. Mi-a intrat puțin detergent în ochi.

Nu părea convins. S-a uitat mai întâi la găleata de lângă scări, apoi din nou la mine.

– Am vorbit cu Daniela. Mi-a spus că există probleme cu plata salariilor la pensiune.

Am simțit cum inima începe să-mi bată mai repede. Pentru câteva clipe, nu am știut ce să-i răspund. Mi-era teamă că, dacă voi spune prea multe, a doua zi nu voi mai avea un loc de muncă.

– Vă rog, domnule Ștefan… Nu-i spuneți doamnei Corina că am vorbit despre asta.

Și-a încruntat sprâncenele.

– De ce îți este atât de frică de ea?

Mi-am plecat privirea. Nu puteam să-i răspund. Corina îmi dăduse de mult timp de înțeles că sunt doar o angajată și că nu am dreptul să pun întrebări. De fiecare dată când aminteam de salariul restant, îmi reamintea cât de ușor putea găsi pe altcineva în locul meu.

Ștefan a rămas tăcut câteva secunde, apoi și-a scos telefonul.

– Vreau să-ți arăt ceva.

Pe ecran a apărut fotografia unui document intern privind plata salariilor. Era un raport al firmei, în care erau trecute numele angajaților și sumele alocate fiecăruia.

Mi-am plimbat privirea peste rânduri până când am ajuns la numele meu.

În dreptul lui apărea suma de 3.200 de lei.

Pentru câteva clipe, nu mi-a venit să cred ce vedeam. În rubrica destinată confirmării primirii banilor era menționat că încasasem întreaga sumă.

– Maria, ai primit acești bani? – m-a întrebat Ștefan pe un ton calm.

Am clătinat din cap.

– Nu, domnule Ștefan. Luna aceasta nu am primit niciun leu.

– Dar în lunile precedente?

Atunci i-am povestit totul. I-am spus despre salariile care erau mereu amânate, despre documentele pe care Corina mi le punea în față pentru a le semna și despre promisiunile ei că toate restanțele vor fi achitate în curând.

I-am mărturisit și că semnasem de câteva ori confirmări de primire a unor sume pe care nu le văzusem niciodată. Făcusem asta pentru că Corina mă asigurase că erau doar formalități și că, dacă refuzam, puteam avea probleme.

Când am terminat, Ștefan nu a spus nimic. Expresia feței i s-a schimbat, devenind brusc mult mai serioasă.

– Ascultă-mă cu atenție – mi-a spus după câteva momente. – Mâine dimineață, dacă Corina îți aduce din nou documente pentru semnat, să nu semnezi nimic care nu corespunde adevărului.

M-am speriat.

– Dar mă va concedia! Știți că poate face asta. Va spune că nu-mi îndeplinesc sarcinile sau că sunt nerecunoscătoare.

– Nimeni nu are dreptul să te oblige să confirmi ceva ce nu s-a întâmplat. Nu trebuie să semnezi documente care atestă că ai primit bani dacă, în realitate, nu i-ai primit.

Pentru prima dată după multe săptămâni, am simțit că cineva mă asculta cu adevărat. În același timp, încă nu știam dacă puteam avea încredere deplină în el.

Ștefan s-a uitat în jur, ca și cum ar fi vrut să se asigure că nu era nimeni prin apropiere. Apoi s-a aplecat spre mine și și-a coborât vocea.

– Mai este ceva important. Dacă Corina te întreabă ceva, să nu-i spui că am discutat. Nu vreau să afle că știu deja anumite lucruri.

L-am privit nedumerită.

– De ce? Sunteți proprietarul pensiunii. Nu puteți pur și simplu să o întrebați unde au dispărut banii noștri?

Ștefan și-a îndreptat privirea spre ferestrele clădirii.

– Tocmai de aceea nu vreau să fac asta imediat. Vreau să văd ce va face Corina atunci când va continua să creadă că nimeni nu-i verifică activitatea. Dacă află că am suspiciuni, ar putea începe să ascundă documente sau să schimbe povestea.

Nu am mai apucat să-i răspund, pentru că telefonul lui a vibrat brusc.

Ștefan s-a uitat la ecran. După ce a citit mesajul, expresia feței i s-a schimbat imediat. Pentru câteva secunde, părea că tocmai primise confirmarea celor mai mari temeri ale sale.

Mi-a întins telefonul.

Mesajul era de la contabilul firmei.

„Am descoperit neconcordanțe în documentele privind salariile. Sumele din rapoarte nu corespund informațiilor despre plățile efectuate efectiv. Trebuie însă să verifici cine a aprobat transferurile și cine a semnat confirmările de primire.”

Am citit mesajul de două ori.

– Asta înseamnă că cineva ne ia banii? – am întrebat încet.

Ștefan și-a pus telefonul în buzunar.

– Încă nie wiem, jak duża jest skala problemu – powiedział poważnie.

Przez chwilę patrzył w stronę budynku, po czym dodał:

– Ale jedno jest pewne: te dokumenty nie mogły zostać wypełnione błędnie przez przypadek.

Spojrzał na mnie.

– Maria, jutro może wydarzyć się coś, czego Corina zupełnie się nie spodziewa. Chcę, żebyś zachowała spokój i nie pozwoliła się zastraszyć.

Pokiwałam głową, chociaż wciąż drżały mi ręce.

Nie wiedziałam jeszcze, że najważniejsza informacja nie znajdowała się w raporcie płacowym, lecz w dokumentach zatwierdzonych przez osobę, której wszyscy w pensjonacie ufali.

A kiedy następnego ranka Ștefan zobaczył nazwisko widniejące pod ostatnim przelewem, zrozumiał, że cała sprawa jest znacznie poważniejsza, niż początkowo przypuszczał.

Visited 656 times, 1 visit(s) today
Evaluează acest articol