„Plătește tu cei 2.400 de lei! Eu mi-am invitat șeful!”, mi-a spus soțul meu, împingând nota de plată spre mine, în fața directorului său și a soției acestuia. Știa foarte bine că banii din contul meu erau puși deoparte pentru operația fiicei noastre de opt ani. Dar, când am refuzat să achit cina, șeful lui a pus o întrebare care i-a șters zâmbetul de pe față.
Mă numesc Cristina, am 37 de ani și sunt căsătorită cu Marius, în vârstă de 40 de ani.
Avem o fetiță de opt ani, Ioana, care s-a născut cu o problemă ortopedică la unul dintre picioare.
Medicii o monitorizează de ani întregi, iar acum ne recomandaseră o intervenție chirurgicală programată, urmată de o perioadă de recuperare.
O parte din tratament putea fi acoperită prin sistemul public de sănătate, însă trebuia să plătim investigațiile, deplasările și anumite ședințe de recuperare.
Reușisem să economisim aproape 15.000 de lei.
Banii aceia nu erau destinați vacanțelor, hainelor sau cumpărăturilor. Erau rezervați exclusiv pentru Ioana.
Eu lucram ca responsabilă de facturare, iar Marius era agent de vânzări la o companie care distribuia echipamente electrice.
Câștiga destul de bine, însă avea obiceiul să cheltuiască fără să se gândească prea mult. Își cumpăra telefoane scumpe, ieșea frecvent cu colegii și considera că economiile erau dovada că nu știm să ne bucurăm de viață.
— Cristina, nu putem trăi mereu cu teama zilei de mâine! îmi spunea adesea.
— Nu este vorba despre teamă, Marius. Este vorba despre operația Ioanei.
— O să ne descurcăm. Mereu ne-am descurcat.
Într-o zi de joi, a venit acasă neobișnuit de bine dispus.
— Sâmbătă mergem la restaurant. Vine și directorul meu, domnul Victor, împreună cu soția lui.
— Cu ce ocazie?
— Vreau să discut cu el despre promovarea mea. Dacă mă vede într-un cadru elegant, va înțelege că sunt pregătit pentru funcția de director regional.
— Și cine va plăti?
— Lasă asta în grija mea.
Am acceptat să merg, deși nu-mi plăceau întâlnirile în care trebuia să ne prefacem că avem mai mulți bani decât câștigam în realitate.
Sâmbătă seara am ajuns la un restaurant elegant, cu lumini calde, mobilier rafinat și chelneri îmbrăcați impecabil.
Domnul Victor, în vârstă de 56 de ani, venise împreună cu soția sa, Simona.
Marius a început să comande fără să se uite măcar o dată la prețuri.
A ales cele mai scumpe preparate, băuturi și deserturi din meniu.
Am încercat să-i atrag atenția discret.
— Marius, poate ar trebui să fim puțin mai atenți la ce comandăm.
Mi-a răspuns printre dinți:
— Nu mă face de râs în fața șefului!
Pe tot parcursul cinei, a vorbit despre situația noastră financiară, încercând să lase impresia că nu ducem lipsă de nimic.
— Noi nu avem probleme cu banii, domnule Victor. Cristina este foarte organizată și se ocupă de toate cheltuielile.
Am simțit cum mi se înroșesc obrajii.
Domnul Victor a zâmbit politicos.
— Este un lucru bun să aveți o familie unită și să vă puteți baza unul pe celălalt.
La sfârșitul serii, chelnerul a venit cu nota de plată.
Marius a luat-o, a privit suma pentru câteva secunde, apoi mi-a împins-o imediat în față.
— Plătește tu cei 2.400 de lei! Eu mi-am invitat șeful!
Am rămas cu mâna pe geantă, fără să-mi vină să cred ce tocmai auzisem.
— Marius, mi-ai spus că te ocupi tu de plată.
— Cristina, nu începe acum. Ai bani în cont.
— Banii aceia sunt pentru Ioana.
Domnul Victor și-a ridicat privirea.
— Pentru fiica dumneavoastră?
Marius a râs forțat.
— Soția mea exagerează. Avem niște cheltuieli medicale, dar nimic urgent.
M-am întors spre el.

— Ioana are operația programată peste doar câteva săptămâni. Știi foarte bine pentru ce am strâns acești bani.
Simona și-a lăsat paharul pe masă.
— Îmi pare rău. Nu știam că treceți printr-o asemenea situație.
Marius a încercat imediat să schimbe subiectul.
— Nu este nimic atât de grav. Cristina este doar foarte precaută.
Am împins nota de plată înapoi spre el.
— Nu voi folosi economiile destinate copilului nostru pentru a plăti această cină.
Marius m-a privit furios.
— Chiar vrei să mă faci de râs în fața directorului?
— Nu. Vreau doar să păstrăm banii pentru Ioana.
Domnul Victor a intervenit pe un ton calm:
— Marius, pot să te întreb ceva?
Soțul meu și-a îndreptat imediat spatele.
— Desigur, domnule director.
— Când mi-ai propus această cină, mi-ai spus că este o întâlnire profesională și că ai primit aprobarea pentru cheltuielile de reprezentare.
Marius a încremenit.
— Da… adică intenționam să discut acest lucru cu departamentul financiar.
Directorul a privit nota de plată, apoi și-a îndreptat atenția spre mine.
— Atunci de ce îi ceri soției tale să achite nota din economiile strânse pentru operația copilului?
Marius a deschis gura, dar nu a reușit să scoată niciun cuvânt.
Directorul și-a scos telefonul din buzunar.
— Cred că ar trebui să verificăm câteva lucruri înainte să plecăm de aici.







