„Ce căutați voi aici?” a întrebat Livia, deschizând ușa și dând peste trei dintre rudele soțului ei, care țineau în mâini sacoșe, tăvi și sticle de șampanie.

Povești de familie

– Ce faceți cu toții aici? – întrebă Livia, deschizând ușa și descoperind trei rude ale soțului ei care țineau în mâini sacoșe pline cu mâncare, platouri și sticle de șampanie.

Era aproape ora opt seara, în ultima zi a anului. Livia purta deja rochia albastru-cobalt pe care și-o cumpărase special pentru Revelion, iar părul ei blond platinat era prins într-o coadă înaltă și elegantă.

Își imaginase o seară liniștită, petrecută doar în doi. Ea și Octavian. Poate un film, ceva bun de mâncare și un pahar de șampanie la miezul nopții. Atât.

După luni întregi de renovări, praf, zgomotul muncitorilor și calcule făcute pentru fiecare cheltuială, își dorea un singur lucru: puțină liniște. Voia să se bucure în sfârșit de apartamentul care abia de curând începuse să semene din nou cu un adevărat cămin.

În schimb, în fața ei se aflau verișoara lui Octavian, soțul acesteia și unchiul lor, care căra două sacoșe uriașe cu cumpărături.

– La mulți ani! – exclamă verișoara, zâmbind larg.

– La mulți ani! – răspunse Livia, fără să-și ascundă surprinderea.

Femeia ridică platoul pe care îl ținea în mâini.

– Unde să pun salata?

Livia clipi nedumerită.

– Ce salată?

Se lăsă o liniște stânjenitoare. Unchiul izbucni în râs și făcu un gest nerăbdător cu mâna.

– Hai, Livio, nu ne lăsa să stăm pe hol. Dă-ne voie să intrăm!

În acel moment, Octavian apăru din sufragerie. Când își văzu rudele, expresia feței i se schimbă ușor. Încercă să pară calm, dar Livia observă imediat că ceva nu era în regulă.

– Octavian? – îl întrebă ea, privindu-l insistent.

Bărbatul își frecă ceafa.

– Au venit.

– Văd și eu.

Verișoara intră fără să mai aștepte invitația.

– Și ceilalți vor ajunge imediat. Apropo, unde este mama ta?

Livia se încruntă.

– Mama mea?

– Nu, Mariana.

Femeia încremeni pentru o clipă.

– Vine și Mariana?

Verișoara izbucni în râs, de parcă întrebarea Liviei ar fi fost cea mai amuzantă glumă.

– Păi, ea a organizat totul!

Livia își întoarse încet privirea spre soțul ei. Octavian coborî ochii. În acel moment, înțelese că știa. Poate nu toate detaliile, dar cu siguranță știa suficient cât să o fi putut anunța.

În următoarele douăzeci de minute, soneria sună de șase ori. Au mai sosit doi veri, o mătușă, un cuplu cu doi copii și unul dintre frații Marianei.

Fiecare aducea câte ceva: salate, prăjituri, pâine, sucuri, sticle de băutură și platouri cu mâncare.

Toți intrau în apartament cu o naturalețe uimitoare, de parcă fuseseră invitați oficial și știau deja că acolo urma să aibă loc petrecerea.

– Unde putem pune asta?

– Mai aveți loc în frigider?

– Să pregătim masa?

– Aveți suficiente scaune?

Livia rămăsese în mijlocul sufrageriei și răspundea aproape mecanic.

– Acolo.

– Da.

– Nu știu.

Octavian încerca să mute scaunele și să facă loc pentru ceilalți invitați. Nu o privea deloc. Iar acest lucru o deranja mai mult decât toate celelalte.

În jurul orei opt și jumătate, Mariana își făcu în sfârșit apariția. Avea părul vopsit într-o nuanță de castaniu, prins strâns, o bluză decorată cu paiete aurii și buzele proaspăt rujate. Ținea în mâini două sticle de șampanie.

– Ei, dar ce companie minunată avem aici! – exclamă ea, intrând zâmbitoare.

Îi întinse una dintre sticle fiului ei.

– Pune-o în frigider.

Apoi se întoarse spre Livia.

– Hai, draga mea, pornește cuptorul. Imediat ajunge și friptura.

Livia simți cum își încleștează maxilarul.

– Ce friptură?

Mariana râse zgomotos.

– Vai de mine, parcă ai căzut din cer!

– Poate pentru că nimeni nu mi-a spus ce se întâmplă în casa mea.

Câteva persoane amuțiră imediat.

Mariana fie nu observă tensiunea, fie se prefăcu că nu o vede.

– M-am gândit că anul acesta ar fi frumos să petrecem Revelionul la voi. Aveți un apartament mare, tocmai ați terminat renovarea. Ar fi păcat să nu profităm de spațiul acesta.

Livia își întoarse privirea spre soțul ei.

– Când am hotărât noi doi că vom organiza Revelionul pentru toată familia?

Mariana ridică sprâncenele.

– Ce vrei să spui?

– Exact ce am spus. Când am fost de acord să invităm toate aceste persoane?

Octavian interveni repede.

– Livia, poate nu discutăm despre asta acum…

Ea se întoarse brusc spre el.

– Știai?

Se lăsă din nou liniștea. Octavian ezită câteva clipe înainte să răspundă.

Asta era tot ce avea nevoie să știe.

– De când? – întrebă ea.

– De câteva zile – murmură el.

Livia scoase un râs scurt, lipsit de orice urmă de veselie.

– De câteva zile…

Mariana își așeză geanta pe un scaun.

– Nu transforma totul într-o dramă. Suntem familie, până la urmă!

Livia nici măcar nu se uită la ea. Își păstră privirea asupra soțului.

– Nu te-am întrebat dacă suntem familie. Te-am întrebat de ce ai acceptat ca toți să vină la noi fără să-mi spui măcar un cuvânt.

Octavian își plecă privirea.

– Am crezut că nu te vei supăra…

Mariana a considerat că m-aș putea stresa inutil, așa că a hotărât să nu-mi spună nimic.

– Exact! – a intervenit Mariana. – Știam că vei începe imediat cu: „Nu am pregătit nimic”, „Nu avem suficient loc” și tot felul de alte obiecții.

Livia s-a întors spre ea, surprinsă de explicația pe care tocmai o auzise.

– Deci soluția voastră a fost să-mi ascundeți totul?

– Am vrut să-ți facem o surpriză.

– Asta nu este o surpriză! O surpriză este ceva plăcut, nu momentul în care treisprezece persoane intră în casa mea cu mâncare, iar eu habar nu am de ce au venit.

Mariana și-a strâns buzele.

– Casa ta? Să nu uităm că este și casa lui Octavian, nu doar a ta.

Livia a încuviințat încet.

– Ai dreptate. Este casa noastră. Tocmai de aceea amândoi ar trebui să știm cine urmează să ne treacă pragul.

Octavian a întins mâna, încercând să-i atingă umărul, însă Livia s-a retras imediat.

– Nu.

– Vom discuta mai târziu – a spus el.

– Nu cred că mai avem ce discuta în acest moment.

Mariana s-a întors către ceilalți invitați.

– Nu vă mai uitați așa la noi. Livia este doar obosită din cauza renovării. A avut foarte multe lucruri de făcut în ultima vreme.

Una dintre mătuși s-a apropiat de masă și a intervenit timid:

– Noi chiar am crezut că voi ne-ați invitat.

Livia s-a uitat direct la ea.

– Cine v-a spus asta?

Femeia a ezitat o clipă, apoi a arătat-o instinctiv pe Mariana.

Expresia soacrei s-a schimbat imediat.

– Le-am spus că am vorbit cu amândoi!

Livia a rămas tăcută câteva secunde.

– Le-ai spus că noi doi i-am invitat împreună?

Mariana a ridicat din umeri.

– Și ce importanță are cine a dat telefonul?

– Are foarte multă importanță.

– Livia, nu strica seara pentru o formalitate atât de neînsemnată!

Femeia a izbucnit într-un râs scurt și amar.

– O formalitate?

Și-a plimbat privirea prin sufragerie. Camera era plină de oameni. Cineva mutase măsuța de cafea, altcineva așezase o tavă pe raftul nou. Copiii alergau pe covorul abia cumpărat, iar un bărbat deschisese deja ușa balconului.

În bucătărie, două femei îi răscoleau dulapurile, căutând platouri și farfurii.

Totul fusese hotărât fără știrea ei. Mai mult decât atât, toate aceste lucruri fuseseră făcute în numele ei.

Livia s-a îndreptat spre bucătărie.

– Uită-te, te rog, dacă ai și niște farfurii mai mari! – a strigat Mariana în urma ei.

Livia s-a oprit și s-a întors.

– Nu.

Mariana a clipit nedumerită.

– Poftim?

– Nu gătesc, nu pregătesc masa și nu mă ocup de invitați. Tu i-ai chemat aici. Prin urmare, te ocupi singură de ei.

Mariana s-a înroșit la față.

– Pentru numele lui Dumnezeu, ce ai de gând să faci?

– Exact ceea ce intenționam să fac de la început.

Livia a intrat în dormitor și a închis ușa.

S-a așezat pe marginea patului. Din sufragerie se auzeau în continuare vocile invitaților, iar Mariana dădea ordine de parcă ar fi fost stăpâna casei.

După aproximativ zece minute, Octavian a intrat în cameră.

– Livia, vino și tu la ceilalți.

Ea nici măcar nu și-a ridicat privirea.

– Nu.

– Oamenii vor începe să-și pună întrebări.

– Ce fel de întrebări?

– Vor crede că ești supărată.

Livia l-a privit în cele din urmă.

– Pentru că exact asta sunt. Sunt supărată.

Octavian a oftat.

– Mama a exagerat puțin.

– Mama ta nu este singura persoană cu care am o problemă.

El a tăcut.

– Știai despre toate acestea, nu-i așa? – l-a întrebat ea.

– Mi-a spus acum trei zile.

– Și de ce nu ai venit să-mi spui?

– Pentru că mama a zis că nu vei fi de acord.

Livia a zâmbit amar.

– Așadar, ai considerat că soluția potrivită era să-mi iei dreptul de a refuza?

– Este doar o singură seară.

– Nu, Octavian. Nu este vorba despre o singură seară. Este vorba despre casa noastră. Tu ai considerat că este mai simplu să mă pui în fața faptului împlinit decât să-i spui mamei tale: „Mai întâi trebuie să vorbesc cu soția mea”.

Octavian și-a plecat capul.

– Ai dreptate.

– Exact asta este problema.

Din sufragerie s-a auzit un hohot de râs, urmat de vocea Marianei:

– Lăsați-o în pace! Îi trece ei imediat!

Livia și-a întors privirea spre ușă.

– Vezi? Asta ai făcut posibil. Ai lăsat-o să creadă că este suficient să mă supăr puțin, iar până la urmă tot voi ceda.

Octavian nu a răspuns.

– Întoarce-te la invitați – i-a spus ea. – Voi veni când voi considera că este momentul potrivit.

El a ieșit, iar Livia a rămas singură.

Nu plângea. Nici măcar nu se simțea tristă. Era furioasă. Dar, pe măsură ce treceau minutele, furia ei se transforma într-un sentiment mult mai clar: hotărârea de a pune limite pe care nimeni să nu le mai poată încălca.

La ora 23:55, vocile din sufragerie deveniseră și mai puternice. Cineva dăduse televizorul mai tare, iar alții strigau să fie pregătite paharele.

Livia s-a ridicat și s-a apropiat de dulap. A scos o sticlă de șampanie pe care o cumpărase cu câteva zile înainte, cu gândul să sărbătorească Anul Nou în liniște, doar alături de Octavian.

A luat trei pahare și s-a întors în sufragerie.

Mariana a observat-o prima și a zâmbit triumfător.

– În sfârșit! Vezi? Știam eu că îți trece! Încă mai avem timp să ne împăcăm înainte de miezul nopții!

Livia nu i-a răspuns.

S-a apropiat de masă și a așezat cele trei pahare: unul în fața ei, unul în fața soțului și unul în fața Marianei.

A deschis sticla.

Invitații au început numărătoarea inversă.

Zece… nouă… opt…

Livia a turnat șampania în pahare.

Șapte… șase…

Mariana zâmbea mulțumită.

Cinci… patru…

Octavian își privea atent soția.

Trei… doi… unu!

– La mulți ani!

Toată sufrageria a izbucnit în urări și aplauze.

Livia și-a ridicat paharul.

– La mulți ani tuturor!

Apoi a continuat, privind invitații:

– Aș vrea să începem acest an cu o regulă nouă pentru această casă.

Zâmbetul Marianei a dispărut treptat.

Livia s-a uitat în jur și a spus:

– În primul rând, vreau să vă spun ceva ce Mariana a uitat să menționeze atunci când v-a invitat.

În încăpere s-a făcut liniște.

Livia a tras aer în piept și a rostit clar:

– Noi nu v-am invitat în această seară.

Visited 1 032 times, 1 visit(s) today
Evaluează acest articol